Este constrângerea dăunătoare spiritului, pentru că nu îi înţelege cursul lui natural ori este constructivă, fiindcă eliberează spiritul de slăbiciunea trupului care îl poartă, disciplinându-l? Urăsc constrângerea şi, totuşi, îi sunt dator şi îi voi rămâne dator pentru tot restul vieţii pentru că mi-a arătat că hrana spiritului este doar aceea care satisface şi rigorile raţiunii.
Într-o zi voi avea un fiu, iar spiritul lui trebuie să strălucească. Sunt mândru de el înainte de a-l cunoaşte, fiindcă ştiu că va reuşi. Binele nu trebuie ales niciodată din constrângere, alminteri moralitatea va însemna inhibarea sentimentelor şi nu idealul lor. Şi totuşi, constrângerea trebuie să existe, pentru că nu există spirit fără prihană, deci el trebuie corectat. Dar ceea ce trebuie constrâns nu e spiritul, ci actul săvârşit de trup, astfel, spiritul va învăţa să îşi verse dorinţele liber în lume, dar cu preţul disconfortului trupesc.
Dacă interzici crima, vei aduce pacea, dar când interzici ura, sufoci spiritul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu